0-9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Statut: Terminat
Atunci când eşti în ultimul an de liceu şi îţi pare rău că nu ai apucat să faci tot ceea ce voiai, îţi dă o stare de nelinişte totală. Ei bine, animeul are la bază câteva fete care nu se lasă aşa de uşor de învins, iar împreună formează o nouă trupă de cor. Oare le va rezolva muzica problemele ? Oare vor trece ele peste toate obstacolele în a forma o adevărată prietenie ?
Muzical, Scoala, Slice of life
Statut: Terminat
Yuuri Mito e un adolescent obișnuit. Un lucru neobișnuit la el ar fi faptul că familia lui trăiește într-un templu și este obișnuit cu supranaturalul. Într-o zi dă peste un sigiliu, iar în ciuda avertismentelor zeiței, sigiliul a fost rupt și numeroase creatori periculoase pe nume "tayuti" au apărut. Asta e rău. Dar în toată confuzia asta Mito ajunge cu o zeița frumoasă care a hotărât să se căsătorească cu el. Asta nu e rău deloc. Oare ce se va întâmpla în aventura pe care o pornește Mito?
Harem, Romantic, Supernatural
Statut: Terminat
Într-o lume diferită unde încă mai există zâne, Riannon este o fată care este răpită pentru a fi sacrificată, potolind astfel setea lordului demon, Arawn. Fratele acestei, Arthur, încearcă să o salveze dar spre surprinderea tuturor, Arawn o eliberează pe Riannon şi-i elimină pe cei care l-au înviat. Asta va duce în cele din urmă la o mulţime de peripeţii prin care vor trece Riannon, Arthur şi Arawn cu acesta în calitate de lider al grupului.
Acţiune, Aventură, Fantastic, Magie
Statut: Terminat
Luna începe să se apropie de Pământ, ameninţând omenirea cu dispariţia. Numărătoarea inversă începe, iar în întreaga harababură, Hanabi, sora lui Hinata este răpită de un inamic misterios pe nume Toneri Ootsutsuki. În misiunea de a o salva pe Hanabi, Naruto alături de Hinata, Sai, Sakura şi Shikamaru, vor înfrunta un duşman foarte periculos ce are legături cu fratele Înţeleptului Celor 6 Căi. De asemenea, povestea de dragoste dintre Naruto şi Hinata pare să înceapă cu adevărat.
Acţiune, Arte Marţiale, Shounen, Super puteri
Statut: Terminat
Tightrope are în centrul atenției pe Ryu, un viitor șef al yakuzei, și pe prietenul său din copilărie, Naoki și relația lor, care se transformă în dragoste încet, dar sigur!
Romantic, Shounen Ai, Yaoi
Statut: Terminat
Protagonistul nostru (aparent) este un tată singur ce locuiește cu fiica sa și lucrează ca designer de capace de toaletă folosindu-și cunoștințele pentru a se da la femei, ghicindu-le măsura șoldurilor. Dar, într-o zi, cade în wc, unde primește sarcina de a fi un supererou cu misiunea de a proteja Pământul. Singura problemă e că... a devenit un grăsan urât ce nu poate fi recunoscut nici de fiica sa și nici nu-și poate dezvălui identitatea. În încercarea de a-și proteja fiica și Pământul de atacuri extraterestre, protagonistul nostru își acceptă rolul. Dar oare asta e tot? Priviți până la final și veți vedea adevărata sarcină a eroului nostru!
Comedie
Statut: Terminat
Futaba este o fată ce nu mai vrea să aparțină lumii în care este deja și își dorește alta, iar într-o zi, plecând de acasă, ajunge într-o altă lume. În fața ei apare un băiețel de opt ani în chiloți și înainte să-și dea seama, este atacată de asasinii unui grup mafiot pentru a lua copilul. Spre surprinderea ei, și asasinul e tot un copil pe jumătate dezbrăcat. Învățând că în lumea aceea bizară, hainele devin spirite care o vor proteja, Futaba va afla ce se întâmplă cu acești copii dezbrăcați și își va afla rolul de salvatoare a acelei lumi. Sau oare e ceva mai profund decât asta? Priviți și pătrundeți în profunzimea acestui anime.
Comedie, Super puteri
Statut: Terminat
Povestea acestui film are loc în Orașul Academie spre finalizarea Liftului Spațial Endymion. Personajele principale, Kamijou și Index, întâlnesc o fată de level 0 pe nume Arisa. Magicienii atacă Orașul Academie căutând-o pe Arisa, dar o unitate a Orașului condusă de Shutaura se luptă cu ei. Ceea ce personajele noastre principale nu știu este că Arisa este cheia unui război dus într magicieni și lumea științifică.
Acţiune, Magie, SF, Super puteri
Statut: Terminat
Groaza şi teroarea sunt principalele caracteristici care învăluie oraşul Tokyo. Populaţia oraşului este cuprinsă de teama unor creaturi numite ghouli, care se hrănesc cu carne umană, aceştia mascându-şi identitatea printre oameni. Kaneki a fost un obişnuit student până să o întâlnească pe Rize, un ghoul foarte puternic. În momentul în care urma să fie devorat de Rize, aceasta este strivită de câteva dale de metal. Ca să poată supraveţui din cauza rănilor pe care le avea, medicii îi plantează câteva organe ale Rizei lui Kaneki, acesta devenind jumătate om şi jumătate ghoul.
Acţiune, Dramă, Horror, Mister, Psihologic, Seinen, Supernatural
Statut: Terminat
Este al doilea sezon al seriei Tokyo Ghoul. Totuşi, producătorii au anunţat că va fi ceva total diferit faţă de acţiunea din manga.
Acţiune, Dramă, Horror, Mister, Psihologic, Seinen, Shounen
Statut: Terminat
Spitalul General Mochizuki oferă unele dintre cele mai bune și pregătite asistente medicale din oraș. Dar cu toate că aceste doamne își petrec majoritatea zilei luptându-se împotriva bolilor, după program acestea se ocupă și de alte tipuri de maladii mai speciale... Sub conducerea directorului spitalului, o mână de membrii ai personalului și niște adolescenți locali formează o grupă de mercenari asasini care țintesc "cancerele" societății și le extirpă înainte ca acestea să se răspândească.
Acţiune, Aventură, Ecchi, Scoala, Shounen
Statut: Terminat
20 de ani au trecut de când Vash Fulgerătorul şi renumitul hoţ Gasback s-au întâlnit în timpul jafului unei bănci, Vash salvându-i viaţa. Acum, legendarul hoţ va da o nouă lovitură în oraşul Macca, iar asta a adunat o întreagă armată de mercenari gata să pună mână pe capul lui şi a recompensei. Dar cum în oraş apare şi Vash lucrurile vor deveni şi mai interesante.
Acţiune, Comedie
Statut: Terminat
Masane Amaha și fiica ei, Rihoko, fug de protecția copilului care vor să o despartă pe Rihoko de mama ei. În cele din urmă, sunt prinse, iar Rihoko este luată. Între timp, Masane este atacată de o armă avansată care poate lua înfățișarea unui om. La înfruntarea pericolului, o lumină roșie se aprinde din încheietura ei și devine incredibil de puternică. A distrus inamicul, iar pe parcurs devine implicată în lupta pentru putere a unor organizații puternice, deoarece ea deține cea mai puternică armă dintre toate, Witchblade-ul!
Acţiune, SF, Super puteri
Statut: Terminat
Acţiunea este plasată în Aquafall, o lume fantastică plină de apă și verdeață, populat de dragoni și zâne. Meteoriți misterioşi au adus brusc creaturi malefice care amenință viețile tuturor şi perturbă pacea. Zâna Sirop creează Forţa de Defensivă Aquafall, cu trei fete ale clanurilor dragon ca recrute. Povestea se desfășoară în jurul Zânei Sirop, Leviathan, Bahamut și Jörmungandr care luptă împreună împotriva duşmanilor.
Acţiune, Fantastic